Dani Coman, președintele lui Hermannstadt, a revenit la formația din Sibiu cu vești bune.
Echipa din Sibiu a fost sancționată cu nouă puncte în luna decembrie a anului 2022, după hotărârea luată de Comisia pentru Acordarea Licenței Cluburilor, însă Dani Coman este sigur că poate să le recupereze.
Hermannstadt a apelat la TAS pentru a recâștiga cele nouă puncte pierdute în urma depunctării, iar Dani Coman le dă vești bune sibienilor. Acesta a citit actele clubului și este sigur că Hermannstadt o să recupereze cele nouă puncte. În aceste condiții, Sepsi OSK, echipa care se află pe locul 6 în clasamentul din Superliga, va pica pe poziția a 7-a.
„Mă bucur pentru revenirea mea, am revenit entuziast, motivat, dar am venit într-un moment greu şi nu din punct de vedere al stabilităţii, cât din punct de vedere al celor nouă puncte pierdute.
Va fi extrem de greu fără cele nouă puncte. Dacă ne uităm în clasament şi s-ar înjumătăţi punctele, am fi la două puncte de retrogradare, dar nu mă gândesc la asta. Ar trebui să primeze criteriul sportiv, jucătorii au muncit pentru cele nouă puncte, antrenorii s-au dedicat şi ar fi păcat să nu le câştigăm la TAS.
Din informaţiile pe care le am şi în scurtul timp pe care l-am avut şi m-am uitat pe acte, cred că avem şanse reale să le recâştigăm”, a spus Dani Coman la Sport Total FM.
În prezent, Hermannstadt se află pe locul 10 în clasamentul din Superliga, cu 24 de puncte, după ce în etapa 23 a fost învinsă de Universitatea Craiova cu scorul de 2-0.
Cu cele nouă puncte de care a fost lipsită în urma deciziei luate de Comisia pentru Acordarea Licenței Cluburilor, formația din Sibiu s-ar afla în prezent pe locul șase în clasamentul din Superliga, cu 33 de puncte.
Cum arată clasamentul din zona de play-off în acest moment:
*Echipele au doar 22 de meciuri jucate în sezonul 2022 – 2023
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER